Sfaturi pentru adolescenții interesați de pariuri sportive

Dacă ai între 14 și 18 ani, te poți numi un adolescent norocos! Din punctul meu de vedere generația tinerilor de astăzi este cea mai norocoasă generație de până acum. Și asta pentru că au la dispoziție tot ce își doresc. Dar întrebarea întrebătoare este: oare conștientizează ei asta???

În ziua de astăzi ai la îndemână informația – la orice oră din zi și din noapte. – Ceea ce este un factor esențial în dezvoltare. Exemplu: printr-un simplu search pe internet poți afla orice informație dorești. Îmi aduc aminte, când aveam 18 ani, pentru orice informație de care aveam nevoie trebuia să întreb în stânga și-n dreapta sau trebuia să merg la bibliotecă.

Tehnologia este nelipsită.
Orice tânăr ar trebui să conștientizeze avantajele prezentului. De aceea se spune că suntem în secolul vitezei: pentru că în unele cazuri lucrurile se rezolvă chiar și de 10 ori mai rapid decât înainte.

Acum există o înțelegere mult mai specială, între părinți și copii – părinții sunt mult mai evoluați și mult mai deschiși la dialog în comparație cu generațiile care i-au precedat. Deci avantajul tinerilor este că sunt mult mai înțeleși și mult mai susținuți în tot ceea ce vor să întreprindă. – Și asta ar trebui să-i motiveze!

Va să zică, tot ce le rămâne de făcut tinerilor, este să se implice și să pună în aplicare ideile pe care și le propun.

Dacă ți-ai propus să înveți lucruri despre pariuri sportive, să știi că este cea mai bună perioadă în care te poți pregăti și documenta pentru a înțelege de ce unii pierd, și alții câștigă.

Perioada adolescenței ar trebui să fie perioada în care tu te pregătești pentru viață – mă refer la toate domeniile – inclusiv din punct de vedere al pregătirii psihologice.

Psihologia în domeniul pariurilor sportive este un lucru de importanță majoră. Dacă nu înțelegi psihologia, nu vei înțelege nimic!

Mai devreme sau mai târziu vei ajunge să pariezi, iar dacă nu o voi face responsabil, la 18 ani (atunci când vei avea dreptul), parierea o vei începe “cu stângul”.

Acum, cel mai indicat ar fi să asimilezi orice informație disponibilă despre pariuri și să înveți din greșelile altora. În felul ăsta vei înțelege dacă este un drum bun sau nu.

La 18 ani, dacă vei decide să joci, și vei ajunge să îți faci cont la o agenție de pariuri sportive, tu la etapa aia deja ar trebui să fii doxă (la nivel de informații despre pariuri sportive)! Așa fac băieții isteți! Iar asta te va ajuta enormă la gestionarea banilor pe viitor.

Experiența mea de peste 15 ani în domeniul pariurilor mă face să-ți spun că, atunci când ești minor, tot ceea ce trebuie să faci la nivel de pariuri este: statistică personalizată (adică evidență numerică) și testare fictivă. O să îți explic în detaliu despre ce este vorba:

Prin statistică personalizată îți stabilești parametrii viitoarei strategii, iar prin testare îți clădești un posibil sistem de joc.

Este ca și cum te pregătești pentru un examen important care are la bază disciplina și responsabilitatea ta ca om. – Dacă tu înveți despre ele din timp, sunt mari șanse să devenii un om calm și disciplinat care va știi tot timpul ce este de făcut în situațiile critice – situații care, cu certitudine, mai devreme sau mai târziu vor veni.

Pariurile sportive, …de încercat le vei încerca oricum! Iar dacă ți se vor interzice, vei fi și mai curios!!! Așa că mai bine este să înveți care sunt cele mai importante lucruri la început de drum. Că vrei sau nu să joci, asta va rămâne la latitudinea ta. Important este ca tu să știi despre ce este vorba în cazul în care intenționezi să joci.

Cum îți clădești pașii de bază pentru strategia pe care o vei juca când vei fi major

Pasul 1

Îți instalezi două “unelte” productive pe telefon. Una bazată pe centralizare, iar alta bazată pe informare. Cea bazată pe centralizare poate fi orice aplicație care generează tabele sau grafice, iar cea de a doua este o aplicație gen FlashScore – aplicație LIVE care te ajută să salvezi rezultatele meciurilor preferate.

Ideea principală este ca tu să înveți să le folosești; pentru că îți vor fi de mare ajutor – vei vedea la momentul potrivit cum și în ce fel te pot ajuta. Acum nu trebuie să te gândești la bani sau la altceva care să aibă legătură cu banii, ci doar la dorința de a “studia bine domeniul pariurilor sportive”. Numai în felul ăsta vei știi dacă merită să investești, sau nu, pe viitor.

Pasul 2

Citești sau vizualizezi tutoriale despre tot ce înseamnă tipurile de pariu.

Acum ești la pasul de a învăța totul despre tipurile de pariu: câte tipuri de pariu sunt pe piață, care sunt avantajele sau dezavantajele fiecăruia, care sunt cele mai populare, cele mai rar folosite, de ce unele sunt populare față de altele etc.

Pe baza documentării tale detaliate, stabilești ce tip de pariu îți dorești. Adică pe ce tip de pariu ți-ai dori să joci, real, în viitor. Vrei un tip de pariu pe goluri marcate? Vrei rezultat final? Tu îți alegi tipul de pariu singur singurel! Aici este pur și simplu o chestiune personală – tipul de pariu îl decizi doar tu. Bineînțeles, ca și celelalte lucruri. Repet: VORBIM DOAR DE OPȚIUNI PERSONALE RAPORTATE LA STUDIU. Este ca și cum te-aș întreba, ce carte preferi după ce ai citit 10 cărți diferite…

Pasul 3

Te documentezi în detaliu despre ce înseamnă casă de pariuri.

De ce sau inventat casele de pariuri? Care sunt avantajele tale în raport cu casa de pariuri? Care sunt dezavantajele? Care sunt cele mai renumite case de pariuri din lume? De ce sunt unele mai renumite ca altele etc.

Pasul 4

Încerci să înțelegi ce sunt cotele și cum evoluează ele.

Pe baza studiului făcut la pasul anterior, accesezi site-ul unei case de pariuri preferate și vizualizezi evoluția cotelor în funcție de tipul de pariu imaginar ales.

După ce ai vizualizat comportamentul și evoluția cotelor, încerci să cauți materiale, articole sau clipuri care explică în detaliu ce sunt cotele și cum sunt ele calculate în raport cu biletele plasate – vezi pe internet tutoriale despre cum se plasează un pariu.

După ce te lămurești despre ce reprezintă cota unui pariu, vizualizezi o cotă LIVE și încerci să faci conexiunea între cotă și minutul partidei. La acest stadiu încerci să înțelegi care sunt fluctuațiile de cote, în funcție de scor (pe meciurile LIVE).

După ce vei înțelege aspectele de mai sus, vei vedea că o cotă de 2.00 – 2.20, pe un tip de pariu gol marcat, o vei obține în minutul ‘75 (dacă opțiunea ta este să alegi imaginar că se va marca cel puțin un gol până la sfârșitul partidei), sau în minutul ‘35 (dacă opțiunea ta este să alegi imaginar că se va marca cel puțin un gol până la sfârșitul primei reprize).

Cotele meciurilor, raportate la minut, nu vor fi identice, ideea este ca tu să vezi care ar fi cota corectă, sau mai bine spus cota comună, în minutul respectiv pe tipul de pariu imaginar ales.

Atunci când vei putea să îți faci un cont la o casă de pariuri, acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le știi. Pentru că, dacă nu le știi, vei paria greșit.

Alt lucru pe care ar trebui să îl cunoști, este faptul că: “În general, un meci pe bilet, plasat cu o cotă rezonabilă, pe un tip de pariu comun, îți va mări înzecit șansele de câștig – în comparație cu oricare alt tip de combinație pariată.”

Despre strategii detaliate vom discuta cu altă ocazie. Până a ajunge să îți faci propria strategie trebuie să treci de etapele de bază despre care am vorbit până acum.

Singurul sfat pe care ți-l pot da acum, la nivel de strategie, este să faci teste imaginându-ți că pui bilete reale. Îți centralizezi toate “biletele” (așa zise pariate) și îți faci o statistică raportată la:

– câte bilete ai câștigat

– câte bilete ai pierdut

– care este cadența biletelor pierdute în raport cu cele câștigate

– de câte ori ai pierdut consecutiv

– care este cea mai lungă serie de bilete pierdute consecutiv

Această tactică te va ajuta foarte mult pe viitor.

După ce ai trecut peste toți pașii de mai sus, dacă intenția ta viitoare este clară, și anume să joci la pariuri sportive, înainte de a-ți crea propria strategie, te sfătuiesc să îți cumperi câteva cărți în care sunt explicate detaliat majoritatea strategiilor jucate de-a lungul timpului. Pe lângă asta, documentează-te pe forumuri, și pe site-uri de profil, despre strategiile personalizate jucate de pariorii de pretutindeni.

După ce studiezi mai multe scheme și sisteme de joc, și după ce le testezi fictiv (fără bani reali) pe toate, pe o perioadă mai lungă de timp (având la bază ideile pe care ți le-am spus mai sus), vei fi în măsură să construiești idei care să reprezinte baza unei strategii personalizate.
Numai în felul asta vei putea face un bilanț care să îți spună dacă la sfârșitul lunii ești pe profit sau pe pierdere. Și ăsta este cel mai bun indiciu care să te facă să înțelegi “care este drumul bun și care este drumul prost”.

Pentru un adolescent, cam atât despre strategii…

Cert este că, mai devreme sau mai târziu, toți vor dori să încerce.

Dacă vei avea cunoștință despre ce este vorba, sau nu, asta va depinde strict de tine.
Eu unul, sunt conștient că vei fi curios să afli multe lucruri, dar una este să încerci neștiind ceea ce faci, și alta este să încerci având habar despre domeniul în care te-ai băgat.

Dacă nu ai 18 ani, te rog la modul cel mai sincer cu putință, NU JUCA NICIODATĂ REAL, adică cu bani – chiar și în cazul în care situația îți permite – respectiv, ai o “cunoștință” majoră care să parieze pentru tine. Deci să nu faci treaba asta niciodată!!! Mai degrabă vorbești cu părintele tău despre pariuri sportive decât să faci lucrul ăsta fără voia lor. Altfel poți fi foarte pedepsit. Sau poți ajunge să faci lucruri care nici prin cap nu-ți trec.

Nu cred că este cazul să intrăm și în alte extreme, de genul: să ajungi să furi bani pentru a paria, tu fiind minor, sau să ajungi să te împrumuți, eventual să îți faci obligații la prieteni, pentru a avea șanse să pui un bilet la pariuri sportive.

Din păcate, pe mine nu m-a învățat nimeni lucrurile astea! Le-am învățat din propriile greșeli. Și greșelile au fost pe bani. Iar banii au fost mulți. De aceea, sper să conștientizezi ajutorul sinceri pe care vreau să ți-l dau.

Pentru final, îți spun un singur lucru:

Încearcă să profiți de toate informațiile la care ai acces, și străduiește-te să faci singur diferența dintre informațiile bune și cele proaste.